Bonurile de masă (tichetele, cum mai sunt numite) vor fi taxate suplimentar de la 1 ianuarie, conform Legii taxelor (296/2023). Firmele care le acordă angajaților vor plăti și CASS (contribuția la sănătate) de 10% pentru ele.

Magazin produse alimentareFoto: Inquam Photos / George Călin

O întrebare pe care și-o pun unii antreprenori și angajați este: de ce s-a băgat CASS “pentru mâncare” dacă nu beneficiez de serviciile de sănătate?

Este o întrebare legitimă.

Unii chiar se gândesc că mai bine se introducea CAS pentru că, în teorie, ar beneficia la pensie. Cum va arăta sistemul de pensii peste 10-20 de ani, încă nu știm.

Mai merită acordarea de tichete de masă?

Firmele care le ofereau până acum angajaților o vor face în continuare, deci vor suporta costul suplimentar pentru a nu supăra salariații. Asta mai ales pentru că vor dori să-și păstreze forța de muncă, dar probabil că unele dintre ele nu vor face mărirea reglementată în vară.

Astăzi un tichet poate ajunge la 35 lei, iar de la 1 ianuarie 2024 la 40 de lei. Acestea sunt, de fapt, plafoane. Firmele pot opta pentru valori mai mici.

Chiar erau discuții prin septembrie între unii angajați corporatiști pe această temă.

Au auzit de la Guvern că se măresc la 35 de lei, dar pe carduri acele sume au rămas similare. Inițial au crezut că i-a păcălit firma, neștiind că suma vehiculată public nu este obligatorie.

Chiar dacă sunt suprataxate de la 1 ianuarie 2024, bonurile de masă reprezintă, încă, o opțiune bună în loc de creștere salarială. Sunt scutite de CAS (25%). Deci e un procent important, dar e clar că reprezintă un cost în plus pentru firmele care le acordă deja.

E adevărat, la emitere este un comision de până la 3%, cost pe care firma și-l asumă. În ceea ce privește comisioanele pe care companiile emitente le cer de la comercianți, acela a fost plafonat chiar săptămâna trecută, printr-o ordonanță (OUG 89/2023), la 2%.

Guvernul s-a axat mult pe CASS în noua Lege a taxelor Ciolacu 1. De exemplu vedem o creștere în zona activităților independente – PFA, PFI etc., unde în intervalul de 6-60 de salarii plătești contribuția la total venituri. În plus, chiar dacă nu ai venituri, ori sumele sunt foarte mici, trebuie să plătești la 6 salarii. Se va aplica începând cu veniturile anului 2024.

De asemenea, se restrâng facilitățile din construcții, agricultură și industria alimentară. Adică se va plăti CASS, urmând ca angajații să fie scutiți, de la 1 noiembrie, doar de impozitul pe venit pentru salariile de până la 10.000 de lei.