Mi-am retrăit aseară viața la expoziția Țara din care venim la Casa Mița Biciclista. Primii 35 de ani. Nu doar cu nostalgia trecerii timpului, ci cu un amestec de furie, amărăciune, frustrare și puțin optimism. Cu amintirea zilelor de iarnă în școli neîncălzite, spitalelor murdare, parcurilor mutilate, corupției mici și mari, fabricilor de tranziție și a transformării lor și a mea. A formării clasei de mijloc, de la muncitori la antreprenori, a plecatului din provincie, a descoperirii lumii și apoi a serilor petrecute în stradă pentru Roșia Montană sau împotriva ordonanțelor nocturne. Cu sentimentul că, deși am ajuns departe, ca țară, ca societate, puteam mai bine și mai mult în acești ani; că pe drumul acesta, sunt oameni care au rămas în același loc; că unele lucruri nu se schimbă și câtă răbdare să avem?! Cu dileme despre responsabilitatea și puterea în raport cu transformarea anului viitor și a următorilor 35 de ani. 2025 o să fie un an pe cât de bun ni-l vom face, separat și împreună. La mulți ani!