Un articol scris din inimă. Mă bucur că ai menționat sondajul celor de la INSCOP. Vreau să fac niște precizări, datorită faptului că am studiat multe sondaje politice în diverse țări și am ajuns la concluzia că majoritatea sondajelor sunt puternic influențate în direcția celui care le-a comandat. Sondajul celor de la INSCOP este făcut pe un eșantion de 1500 de persoane, la telefon. Nu este nici pe departe foarte relevant, dar prezintă o direcție. Transmite un mesaj: în momentul de față, țara noastră este supusă unei propagande, pe care o și menționezi foarte bine în articol, o propagandă cu accent autoritar.
Rolul acestui articol este de a speria populația și mai mult, făcându-ne să credem că oamenii vor o dictatură. Lucru fals. Oamenii vor un conducător. Personal, nu cred că două treimi dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun; cred că, mai degrabă, ei consideră că Ceaușescu a fost un lider mai bun decât conducătorii actuali. Și poți să-i învinuiești?
Cât crezi că ar avea Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis în sondajele astea? Să nu mai vorbesc de cei care au guvernat țara absolut catastrofal, de la guvernele Petre Roman, la Adrian Năstase și Victor Ponta.
Per total, oamenii s-au săturat. Nu de libertate, nu de democrație, ci de indivizii care ne fură an de an și pe care, din 4 în 4 ani, tindem să îi realegem din nou în funcții.
Asta au văzut oamenii și în Călin Georgescu (care nici 1% nu avea în sondajele celor de la INSCOP, btw), un individ determinat, cultivat (cel puțin când vine vorba de filme), care vorbea hotărât despre o Românie care stă dreaptă în fața celorlalte țări.
Propagandă de dreapta, dar, până la urmă, nu a fost nimic mai mult decât un catalizator al suferinței oamenilor, care în ’89, și-au dat viața pentru o țară liberă. Liberă de corupție și de PCR (pile, cunoștințe și relații).