Papa don’t preach!

Recentele valuri din Educație, și de o parte și de alta a baricadei, fac doar să sublinieze dublul standard pe care îl halim cu toții în România din momentul nașterii și până când ne așezăm între patru scânduri. Dublul standard care ne arată nivelul minim de decență atât din partea profesorilor, cât și din partea unui Guvern de semi-agramați.

Daniel David pică și el în același păcat transgernerațional care a patronat Ministerul Educației de după Revoluție. Eu sunt produsul unui sistem în care spadasina Ecaterina Andronescu a căutat reforma până a pus Educația pe butuci. După ea, așișderea, niște nenici și tăntici cvasi-apți de a fi numiți profesori, cu dosurile bine înfipte în tronuri academice și care nu au făcut niciodată minimul efort de a înțelege că România nu poate mai mult. Că sistemul de educație trebuie să vizeze ABC-ul ca, mai apoi, cine are ambiții, standarde și inteligență, să meargă către universități și studii doctorale.

De celălalt mal stau profesorii, chirciți de birocrație, foi și foițe pe care le au de completat degeaba și care nu au absolut nicio relevanță pentru nimeni și nimic. Tot ei, profesorii, sunt cei mai încremeniți în rolul pe care îl au. În sensul că foarte puțini dintre ei mai învață ceva dincolo de studiile pe care le-au făcut. Se rezumă la aceleași lecții searbăde și anoste pe care sunt împinși de la spate să le predea, iar dezvoltarea lor profesională rămâne între suspensie și teorie. Frustrați de sistemul fixist și retrograd pe care îl dirijează Ministerul, își iau revanșa after hours cu veșnicele și grasele meditații.

Din punctul ăsta de vedere România este un caz malign. Pentru simplul motiv că educația, cu ajutorul atent al profesorilor care azi sunt nemulțumiți, se face în paralel, la ore suplimentare și pe bani neimpozitați, netaxați.

After school-urile și meditațiile sunt două dintre cele mai abjecte afaceri paralele cu educația de stat. Sunt afaceri pe care profesorii le-au pus pe roate la început dintr-o nevoie primară, onestă, necesară. Apoi au devenit structuri aproape mafiote: copiii se aleg de la clasă, sunt ținuți cu note mici, umiliți și comparați cu cei care “știu și se descurcă” pentru că merg la ei la meditații.

În particular se plătește pe puțin 100 de lei pe o ședință de orice. Limbile străine, matematica și româna sunt astăzi la egalitate cu chimia, fizica și biologia încă din primii ani ai școlii generale. Se fac meditații aproape la orice materie. Și, din păcate, multe au devenit sine qua non.

Părinții nu își permit să fluiere în biserică despre statul în stat al profesorimii. Sunt doar provideri ai unor copii pe care vor să-i târâie cât mai bine și mai fără dureri de cap prin școală. Cine își permite, merge la privat unde plătește 10.00 de euro pe an. Restul tace și înghite.

Mafia merge mai departe, la liceu și pregătirile pentru facultăți. La Medicină sunt profesori care câștigă din pregătiri peste 13.000 de euro pe lună. Pe lângă salariul de profesor de la Carol Davila!

Dar cine vorbește pe șleau de chestiunile astea? Nu e un subiect simpatic. Educația ne dă cu rest în general.

Bine ați venit în România, țara oamenilor cu foarte multe diplome.